Iași Dintotdeauna – trei veacuri și jumătate de istorie urbană

Galeria Iasi Dintotdeauna -> Inapoi


Capitală a Moldovei medievale şi moderne timp de trei secole, în perioada 1564-1862, Iaşul este locul în care s-au petrecut multe dintre evenimentele înălţătoare ale istoriei, culturii şi ştiinţei româneşti.

Iaşul este şi va rămâne o permanenţă în conştiinţa acestui popor ca oraş al momentelor importante și a parfumului de tei.

Începând cu secolul al XIX lea, orașul moldav al Celor 7 Coline, apare treptat zugrăvit în imagini (stampe) de epocă cele care, spre deosebire de tablourile clasice, oferă o imagine a zonelor importante ale urbei.     

Vederile și cărțile poștale ce prezintă Iașul și locurile reprezentative se înscriu ca fiind file distincte în  creionarea aspectului Orașului celor Șapte Coline ieșene. Astfel, seria „Salutări din Iași” sau cea în care putem revedea vederi generale din Turnul Goliei reprezintă puncte de reper ale oraașului moldav

Odată cu apariția primelor fotografii, începutul secolului al XX -lea, orașul rămâne imortalizat în mentalul colectiv prin monumentele, locurile și personalitățile sale.

Trecerea timpului va conduce spre transformări ale țesutului urban, fotografiile fiind cele care devin păstrătoare ale memoriei urbane, conservând timpul și spațiul.